Parcul Circului este un subiect constant pe agenda cetățenilor din grupul de inițiativă Lacul Tei. Cei mai activi locuitori ai acestui cartier bucureștean continuă să stea cu ochii pe activitatea autorităților publice locale, pentru a le determina să-și facă mai bine treaba în diverse probleme cu care se confruntă comunitatea. Întâlnirea cu reprezentanții ALPAB și expoziția pe tema istoriei cartierului, cele doua evenimente importante pe calendarul lunii aprilie.

Cetățenii s-au întâlnit cu reprezentanții ALPAB și au bifat câteva victorii pe lista solicitărilor adresate autorităților publice locale

Astfel, pe 14 aprilie, grupul cetățenesc a avut o întâlnire cu reprezentanții ALPAB, pe subiectul diverselor îmbunătățiri pe care le doresc locuitorii din zonă în parcul Circului. Întâlnirea cu autoritățile locale a fost încă un prilej pentru membrii grupului pentru noi solicitări cu privire la necesitatea unor investiții pentru o mai bună îngrijire a parcului. Totodată, cetățenii au apreciat implicarea ALPAB în realizarea unor lucrări de reamenajare a parcului, conform solicitărilor anterioare din partea grupului: repararea sistemului de irigații, reparațiile la scări, înlocuirea coșurilor de gunoi, schimbarea firmei de pază cu una mai eficientă, plantarea de noi arbori și arbuști.

Pe 26 aprilie cetățenii organizează expoziția Istorie si Traditie in Lacul Tei

Sâmbăta, 26 aprilie, la ora 11:00 va avea loc vernisajul expoziției Istorie și Traditie în Lacul Tei – expoziție de fotografii și documente vechi din cartier, strânse chiar de la locuitorii cartierului.

Mai multe detalii despre activitățile grupului găsiți pe pagina de blog dedicată.