În cadrul proiectului „Reforma pensiilor – de la experţi la public”, Centrul de Resurse pentru participare publică și Centrul Român de Politici Europene își propun să colecteze cât mai multe opinii de la factorii interesaţi cu privire la sistemul de pensii din România. Până acum au fost organizate dezbateri cu cetăţeni, organizații neguvernamentale, sindicate şi mediul de afaceri.

În continuare, cele două organizații vă invită să răspundeți, până pe 30 septembrie, la câteva întrebări pe acest subiect. Răspunzând întrebărilor din chestionar contribuiți la fundamentarea unei serii de propuneri înaintate deja în cadrul dezbaterilor anterioare. Acesta poate fi completat online aici.

Dacă pe lângă întrebările din chestionar doriţi să împărtăşiţi şi alte opinii despre sistemul de pensii, le puteți comunica Florinei Presadă, coordonator de proiect, la florina@ce-re.ro.

Proiectul „Reforma pensiilor – de la experți la public” este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.