Dacă în 2017 ai avut o inițiativă sau o campanie de advocacy ce poate deveni sursă de inspirație pentru comunitate și alte organizații, te rugăm să o împărtășești cu noi, înscriindu-te la cea de IX ediție a Galei Premiilor Participării Publice. Dacă cunoşti cetăţeni, grupuri civice sau organizaţii neguvernamentale care în 2017 au schimbat ceva în bine pentru comunitatea lor, prin intervenţii în decizii publice, te rugăm să-i inviţi să se înscrie.

Se poate înscrie la Gală orice cetățean, grup de cetățeni, organizație sau grup de organizații care au desfășurat activități de advocacy prin care a reușit să influențeze o decizie publică.

Se poate înscrie la Gală orice instituție publică care, înainte de a lua o decizie, a consultat comunitatea afectată.

Aplicanţii sunt invitaţi să completeze formularul online până pe 15 februarie. Detaliile pentru înscrierile la Gală se regăsesc în Ghidul G3P. Pentru nelămuriri sunt disponibile următoarele detalii de contact: depozite@ce-re.ro sau numărul de telefon: 031 1050 755

La Gala Premiilor Participării Publice îi premiem pe oamenii şi organizaţiile care au influenţat procesul decizional şi au contribuit astfel la rezolvarea unor probleme din jur precum: lipsa de echitate şi nedreptăţile la adresa cetăţenilor din sistemul de sănătate şi educational, măsurile iresponsabile şi abuzive care vizează mediul înconjurător, lipsa de transparenţă decizională în modul în care se cheltuiesc banii publici sau în legătură cu decizii care au impact major pentru cetăţeni aflaţi în diverse situaţii de vulnerabilitate.

La ediţia din 2017, oamenii din comuna Pojorâta au dat în judecată administraţia locală pentru decizia de a construi o groapă de gunoi lângă localitate, elevii din Constanţa au pus presiune pe Ministerul Educaţiei pentru acordarea gratuită a manualelor şcolare pentru elevii din clasele a XI-a şi a XII-a, iar oamenii din comuna Merişani au determinat primăria să cureţe apa din sursele de alimentare, care era un pericol pentru sănătatea locuitorilor. Totodată, Asociaţia Dăruieşte Viaţă a oprit la timp Primăria Capitalei din cheltuielile nejustificat de mari pentru aparatură medicală în spitale, iar Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş a implicat în mod real tinerii în elaborarea unor strategii publice care-i privesc direct pe cei din categoriile respective de vârstă.