Descrierea campaniei

Grupul de iniţiativă civică Iaşul iubeşte Teii

Ieșenii sădesc spirit civic

Site
Facebook
Broșura PASi


Iașul iubește teii
este un grup de inițiativă civică din Iaşi, creat spontan în februarie 2013. Mobilizarea cetățenilor a plecat de la decizia Primăriei Municipiului Iași de a tăia teii de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Grupul consideră acțiunea autorităților locale abuzivă și de atunci a luptat pentru ca situația să fie remediată, iar „generaţiile următoare să se bucure din nou de tei în centrul oraşului”. În 2013 a început și colaborarea cu CeRe, iar campania lor a preluat în timp și alte probleme de mediu și de transparență decizională cu care Iașul se confrunta.

CeRe a sprijinit grupul în construirea strategiei și a direcțiilor de acțiune în campanie, i-a ajutat în comunicarea cu presă, a oferit resurse în advocacy, consultanță în realizarea și derularea de acțiuni de advocacy și a asigurat până la finalul campaniei un coaching permanent membrilor grupului.

Campania în cifre:

  • o decizie publică ilegală: 142 de tei din centrul Iașului sunt tăiați
  • un grup de cetățeni plini de energie: Iașul iubește teii, peste 20.000 de oameni implicați
  • 500 de cărți poștale trimise de ieșeni către Primarul Gheorghe Nichita
  • 1 campanie de fotografii: prietenii teilor
  • numeroase proteste și spectacole
  • 1 petiție cu peste 9000 de semnatari
  • prezență constantă în presă
  • 1 regulament de toaletare corectă a arborilor urbani realizat de grup și implementat de Primărie la presiunile grupului
  • 1 consultare publică în Iași – prima de acest fel din oraș cu 13.347  de ieșeni care au votat replantarea teiilor în centrul orașului
  • 2 ani și 9 luni de campanie

Ultimele știri