Pe 12 septembrie am participat la cea de-a doua ediţie a Housing Forum, eveniment organizat de Habitat for Humanity România, în parteneriat cu CeRe, MKBT:MakeBetter şi Fundația PACT. Evenimentul a avut scopul de a aduce în dezbatere, alături de reprezentanţi ai ONG-urilor, instituţiilor publice, dar şi reprezentanţi ai sectorului privat, subiectul locuirii din România, din perspective diverse.

CeRe a facilitat atelierul “Locuințele sociale în România. Punct și de la capăt”, iar concluziile şi propunerile de la această întâlnire vor fi transmise către autorităţile centrale şi locale cu responsabilităţi în domeniu.

“Lipsa de măsuri în domeniul locuirii sociale rezultă (și) din faptul că oamenii care trăiesc în sărăcie nu reprezintă o prioritate pentru mulți dintre aleși și multe dintre instituțiile publice. Un exemplu grăitor este administrația Bucureștiului. Aici Consiliul General a hotărât ca locuințele ce intră în patrimoniul primăriei fiind libere de succesor să devină locuințe de serviciu, și nu locuințe sociale. Ca organizație ce crede în solidaritate și puterea organizării comunitare, vrem să vedem o mai bună reprezentare a persoanelor afectate de lipsa locuirii decente în decizia publică.”Oana Preda, Director Executiv – Centrul de Resurse pentru participare publică

Câteva concluzii generale:

  • În locul unor modificări ale Legii Locuinței (1996), este dezirabilă elaborarea unui pachet de legi cu privire la locuire.
  • Locuirea socială trebuie reglementată în corelare cu legislația privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale.
  • Proiectul de Strategie Națională a Locuirii trebuie aprobat urgent. Acesta indică deja o serie de soluții ce trebuie puse în aplicare, inclusiv în ceea ce privește legislația și armonizarea legislativă.
  • Recunoașterea Dreptului la o locuință decentă în Constituția României.

Citeşte documentul complet, cu concluzii şi recomandări care au rezultat la atelierul “Locuințele sociale în România. Punct și de la capăt”