La CeRe fac câte puțin din următoarele: țin umărul întins să plângă cine vrea, mă asigur că ținem direcția și că avem ținta în față, mă îngrijesc să avem ce ne trebuie ca să iasă bine treaba. Semnez multe hârtii și încerc să dau celor cu care lucrăm câte ceva din ce știu eu să fac.

Eu sunt bobocul echipei CeRe și am în grijă un norișor gri pe care scrie „Fonduri Structurale”. Pentru că nu vreau să-mi plictisesc colegii cu detalii din lumea fondurilor europene, mai spun câte-o poveste sau îi trag de limbă ca să aflu secretul participării publice. Încă mai descopăr lucruri.

Am apărut la CeRe acum vreo 7 luni, pentru un job de vară. Acum, CeRe m-a convins să îmi petrec și restul anotimpurilor aici. Pentru că cetățenii și organizațiile cu care lucrăm merită să stau ore în șir în fața copiatorului. Plus că e nevoie de cineva să schimbe becurile și bidoanele de apă.

La CeRe mă entuziasmez tot timpul. Este extraordinar să-i văd pe colegii mei cum reușesc să convingă oamenii că e important să acționeze și să fie uniți pentru a ajunge la masa deciziilor. Eu spun mai departe poveştile lor din papucii omului de la comunicare și asta mă entuziasmează cel mai tare!

Cu doamnele şi domnii din comunitate, cu baieţii şi fetele din cartier separăm binele de rău. Iar când nu merge, dăm parte în parte cu sistemul. La micro/macro...cu sau fără menajamente. Fără glumă, în capul meu e organizare comunitară. Face sufletul bogat!

La CeRe fac de toate! Fac campanii de advocacy și coaliții, dau feedback pe politici publice și strategii naționale sau organizez întâlniri cu cetățenii. Tocmai am învățat să tai chitanțe de donații. Sunt un produs al societății multilateral-dezvoltate și nu știu cum aș putea să fac lucrurile altfel.

CeRe nu mai e de mult un job. E genul de organizație care îți intră în sânge și te provoacă necontenit. Așa m-am trezit într-o bună zi că am învățat să lucrez în Photoshop. Am vrut să știe cât mai multă lume de CeRe și mai ales, cum se CeRe. Și cam asta fac acum: povești în cuvinte și imagini ca să conving oameni să nu mai stea în banca lor.

Învârt hârtii. Mi-am dezvoltat abilități nebănuite și aș putea ștampila rapoarte ore în șir. Sunt responsabilă de achiziții și trebuie să fac o procedură întreagă chiar și atunci când cumpăr o lopată. Râd de toate astea și le fac în continuare, deoarece cred în schimbarea pe care o poate aduce CeRe.

Un pic de organizare comunitară, un pic de Fundraising și PR, e ce fac la CeRe. Toate îmi umplu zilele și mă lasă zâmbesc atunci când plec de la birou, uneori noaptea.

Treaba mea la CeRe este să demonstrez că “se poate domne’ și la noi”. Și asta începe cu găsirea acelor oameni curajoși, cărora le pasă de comunitatea lor și cu întâlniri în cartier care se termină la 11 noaptea. Mai țipă un primar la noi sau grupul trece printr-o furtună, dar după 6 ani am înțeles că orice este posibil. Întrebarea este: în cât timp?

Sunt oameni care refuză să accepte o situație doar pentru că așa le-a fost dată. De-asta sunt eu la CeRe. Fie că vor să conteste ingredientele din pasta de dinți sau nefinanțarea programelor educaționale, fie că luptă cu legi strâmbe, construcții ilegale sau treceri de pietoni prost semnalizate. Eu sunt cu ei (cu oamenii mei).

La CeRe uneori fac excel-uri, facturi, contracte și rapoarte; alteori lucrez cu oameni, administrație, grupuri civice și idei de schimbare. Acest cocktail mă ține în priză de 6 ani la CeRe! Recunosc, prefer munca cu oamenii.

Să fii manager financiar la CeRe depășește cu mult așteptările unui post pe financiar. Lucrul pe linii bugetare, cashflow și gestionarea tranzacțiilor bancare este plin de momente inedite. De exemplu, recunosc că îmi place mai degrabă să justific finațatorilor shaorma cu de toate pentru cetățenii cu inițiativă, decât "coq au vin" pentru cetățenii resemnați.