În doar 9 luni cetăţenii din cartierul Drumul Taberei, zona Callatis au reuşit să convingă Primăria sectorului 6 modernizeze Parcul Istru. În prezent există organizaţii care luptă pentru ca legea autismului să răspundă nevoilor celor ce suferă de autism. Lângă noi sunt cetăţeni care se alătură pentru a salva copacii de la tăiere sau pentru a opri construirea de clădirii pe spaţiile verzi. În Câmpia Turzii un grup de locuitori încearcă să convingă autorităţile să construiască un pasaj subteran pentru a putea trece calea ferată în siguranţă.
Aceştia sunt oameni și organizații care ştiu cu ce nevoi şi probleme se confruntă comunitatea lor și care știu că deși autorităţile publice au resursele necesare pentru a le rezolva, aceștia câteodată trebuie convinși să și acționeze. Și pentru asta, lucrează alături de PAS.
PAS este serviciul care te ajută atunci când te confrunţi cu legi strâmbe, decizii locale ineficiente sau porţi închise de către autorităţile publice, când ai o problemă pe care primăria sau o altă instituţie publică o poate rezolva, când vrei să faci ceva şi nu știi cum.
Noi te sprijinim în:
- elaborarea unei strategii de advocacy potrivită cu cauza, dar și cu capacitatea organizației/grupului;
- punerea în practică a strategiei (desfășurarea concretă a campaniei), inclusiv contribuție financiară pentru unele activități;
- asistență juridică;
- instruirea echipei pe subiecte de advocacy;
- altele, în funcție de necesități.
Iată, de fapt, ce înseamnă PAS:
PAS este un serviciu permanent de advocacy derulat de CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică. Noi, CeRe, am sprijinit de-a lungul timpului numeroase organizaţii şi cetăţeni în desfăşurarea de campanii de advocacy. Împreună am reuşit să finanţăm din bugetul local servicii sociale desfăşurate de organizaţii neguvernamentale, să transformăm o groapă de gunoi într-un loc de joacă, să salvăm de la tăiere peste 500 de copaci, să aducem trotuare acolo unde nu erau, să construim o alee acolo unde era doar noroi şi gunoaie. Organizaţiile şi cetăţenii pe care i-am sprijinit au reuşit nu doar să rezolve probleme, dar au câștigat şi vizibilitate, putere şi relaţii eficiente cu reprezentanții autorităţilor publice.
Daca vrei sa afli mai multe despre PAS, ne poti contacta la numarul de telefon 031 1050 755, persoana de contact Lavinia Chiburte sau la adresa de email pas@ce-re.ro.