Great Lakes Consortium for International Training and Development în colaborare cu CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică selectează 9 interni români pentru cele două runde ale programului de schimb “Sustaining Civic Participation in Minority Communities” (perioada internship-urilor: 21 aprilie 2015 – 5 iunie 2015 și 9 octombrie 2015-20 noiembrie 2015).
Scopul programului este de a oferi participanţilor o oportunitate de dezvoltare profesională şi de învăţare de noi metode de implicare a cetăţenilor în procese decizionale care afectează grupurile minoritare/dezavantajate. Pe parcursul programului, internii români vor petrece 6 săptămâni în Statele Unite ale Americii lucrând în cadrul unor organizaţii comunitare, vor participa la ateliere de lucru și vizite de sudiu, în funcţie de experienţa şi interesul fiecărui intern selectat.
Candidaţii la acest program trebuie să provină din organizații sau grupuri civice/comunitare cu experienţă în advocacy, organizare comunitară, educație civică care lucreză direct cu grupuri minoritare/dezavantajate. Aceştia trebuie să stăpânească foarte bine limba engleză, să aibă vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani şi să fie disponibili pentru a se implica, înainte și după terminarea internship-ului, în activităţi de organizare comunitară.
Dacă sunteţi interesaţi să faceţi parte din delegaţia de interni, vă invităm să citiţi anunţul integral şi să candidaţi completând formularul disponibil pe site-ul glc-teachdemocracy2.org
Formularul și anexele sale trebuie trimise până pe 15 noiembrie 2014 (inclusiv) pe email la: GLC_teachdemocracy3@hotmail.com, nicoleta@ce-re.ro şi prin poştă pe adresa CeRe – Str. Slt Zaharia nr. 22, sector 1, Bucureşti. Se va lua în considerare data poștei.
Persoana de contact:
Nicoleta Chiriţă
031.10.50.755
0734.295.289
nicoleta@ce-re.ro