Am luat la cunoștință de deciziile luate de Comisia parlamentară pentru legea partidelor și legile electorale în ședința din 10 februarie a.c. În cadrul Comisiei s-a dat un mandat de principiu sub-comisiilor formate, privind, între altele, alegerea într-un singur tur a primarilor și a președinților de consilii județene și menținerea actualelor praguri electorale la nivelul de 5%.
Considerând că acest mandat vine în contradicție cu pozițiile publice ale partidelor referitoare la reforma politică și electorală, ne exprimăm dezacordul profund față de aceste decizii care sunt în mod evident rezultatul unor înțelegeri transpartinice. Ele anulează în fapt orice alte modificări legislative menite să îmbunătățească procesul politic.
Gasiti mai multe detalii in comunicatul de presa.