Primăria Muncipiului București, prin declarația Primarului Sorin Oprescu, a decis în 12 februarie 2015 în cadrul ședinței Consiliului General al Primăriei Municipiului București că va rezolva situația evacuărilor iminente din strada Iacob Andrei, Ferentari prin achiziționarea locuințelor în cauză și transformarea lor în locuințe sociale. Această decizie va duce la evitarea unor costuri sociale ridicate, dar și la evitarea costurilor financiare pe care municipalitatea ar trebui să le acopere ulterior evacuărilor: instituționalizarea copiilor ajunși în stradă, creșterea ajutoarelor sociale, creșterea costurilor pentru serviciile de adapost, asistență socială, asistență medicală etc.
Organizația Policy Center for Roma and Minorities și campania de advocacy cu privire la soluționarea evacuărilor din Iacob Andrei sunt susținute de Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe, cadrul proiectului „În PAS cu justiția socială” – http://www.ce-re.ro/in-pas-cu-justitia-socia cu sprijinul financiar al granturilor SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondul ONG în România”.
Mai multe detalii, în comunicatul de presa.