Plantarea teilor, simbolul luptei Iașului pentru transparența autorităților publice, bună guvernare și civism a avut loc în 28 noiembrie 2015 pe bulevardul Ștefan cel Mare din centrul Iașului.
Din 2013, de la tăierea ilegală a celor 140 de tei din centrul orașului, drumul până la acest moment a presupus mult efort, energie, oameni și perseverență: peste 20.000 de oameni implicați în acțiunile de advocacy ale grupului, sute de ore de muncă, nenumărate acțiuni publice, o petiție cu peste 9000 de semnături, 500 de copaci din Copou salvați de la tăierea ilegală, oprirea distrugerii parcului din faţa Teatrului Naţional, un regulament complet de îngrijire a arborilor urbani – zeci de interviuri și articole în presă, o consultare publică cu 13.347 (93.7%) de voturi ieșene exprimate pentru replantarea teilor.