Asociaţia Dăruieşte Viaţă a împiedicat intenţia Primăriei Capitalei de a cheltui sume de bani, mult exagerate faţă de preţul real al pieţei, pentru aparatură medicală în spitalele bucureştene.

Asociaţia Elevilor din Constanţa a reuşit să obţină manuale şcolare gratuite pentru toţi elevii de clasa a XI-a şi a XII-a, după ce a dat în judecată Ministerul Educaţiei.

Asociaţia Parcul Naţional Văcăreşti a dus o amplă campanie de advocacy, care s-a finalizat cu încadrarea parcului Văcăreşti în parc natural şi arie protejată.

Asociaţia Partener pentru Tine a pus presiune pe administraţia locală şi a informat masiv cetăţenii despre calitatea proastă a apei din sursele de alimentare ale comunei. În urma demersurilor asociaţiei, autorităţile au verificat şi curăţat sursele de apă.

Cancelaria Primului-Ministru a format o echipă de IT-işti care au reuşit să găsească cele mai eficiente soluţii tehnologice şi să pună în funcţiune 108 aplicaţii, care au oferit informaţii utile cetăţenilor, pe diverse zone de interes.

Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist (TSA) a convins Guvernul, după 6 ani de presiune asiduă, să publice Normele metodologice de aplicare a Legii Autismului, context care le-a mai uşurat viaţa persoanelor cu autism și a familiilor lor.

Fundaţia Desire a ajutat 83 de familii clujene să-şi depună dosare pentru locuinţe sociale şi a semnalat administraţiei locale lipsa unei strategii echitabile, care să rezolve problemele de locuire socială din Cluj.

Iniţiativa La Terenuri – Spaţiu Comunitar în Mănăștur, Asociaţia Colectiv A a determinat primăria din Cluj să rezolve situaţia juridică, să cureţe şi să amenajeze un parc din cartierul Mănăştur, astfel încât spaţiul să fie mai prietenos pentru comunitate.

Localnicii din satele Valea Putnei şi Mestecăniş au organizat o mişcare de rezistenţă civică împotriva amenajării unei gropi de gunoi în pasul Mestecăniş, chiar lângă sat. Chiar şi după o acţiune în instanţă demarată de cetăţeni, care a avut succes, proiectul gropii de gunoi a rămas pe agenda autorităţilor.

Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş a propus dezvoltarea unei strategii pentru tineri, cu implicarea acestora în identificarea priorităţilor şi în procesul decizional.

Premiul special CeRe a fost acordat lui Cătălin Teniţă, activistul care a reuşit să strângă oameni creativi şi cu abilităţi profesionale diverse, în sprijinul cauzelor civice.  

Premiul special CeRe, acordat acordat protestatarului colectiv de la începutul anului 2017.

Premiul special CeRe, acordat echipei emisiunii “România, te iubesc!”, pentru emisiunile despre lipsurile grave din spitalele româneşti.