Vrem pe cineva care să creadă în ce facem la CeRe și căruia să nu-i fie jenă să ceară.
Ce trebuie să ai:
- Abilități de fundraising, instincte bune și disponibilitate de învățare. Preferabil experiență de fundraising.
- Abilități bune de comunicare: inclusiv comunicare directă cu donatori individuali și reprezentanți de companii, dar și indirectă (facebook, prezentări etc).
- Experiență în organizarea de evenimente.
- Multă atenție la detalii și abilitați în administrarea de baze de date.
Urmează să coordonezi activitățile de fundraising ale CeRe, să menții comunicarea cu donatorii existenți și să construiești relații cu alții noi.
Condiții de lucru: program de 4 ore/zi (flexibil), contract de muncă. Desigur, echipă primitoare și mediu de lucru bun.
Dacă vrei să fii colegul nostru, așteptăm CVul tău și o scrisoare de intenție, până la data de 15 februarie 2017, pe adresa cere@ce-re.ro.
Despre CeRe:
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să răspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali. CeRe ajută și oferă asistență grupurilor de oameni sau organizațiilor care schimbă starea de fapt din jurul lor. Lucrăm cu peste 20 de grupuri din toată țara care, fie că au reușit să oprească construcții ilegale, fie că au reușit să facă autoritățile să asculte cetățenii și să replanteze teii tăiați, construiesc un nou proiect de țară, una în care oamenii se implică în deciziile orașului sau țării lor.