CeRe organizează, în perioada 5-9 septembrie, la Sinaia, reuniunea tuturor celor care au participat de-a lungul timpului la programul de învăţare pe teme de organizare comunitară şi advocacy, de 6 săptămâni, în Statele Unite ale Americii. CeRe desfăşoară acest program în România cu finanţarea Departamentului de Stat American şi se ocupă de selecţia oamenilor care vor să înveţe, de la oameni şi organizaţii americane, cum să obţină schimbarea în bine pentru comunităţi, prin campanii de advocacy. Subiectele de interes pentru oamenii care au finalizat acest program de schimb de experienţă sunt dintre cele mai diverse, de la munca în comunităţi marginalizate, afectate de discriminare şi condiţii precare de viaţă, până la subiecte ale comunităţilor LGBTQIA sau organizaţiilor grassroots, care luptă pentru respectarea drepturilor cetăţeneşti.

Alături de 60 de absolvenţi ai programului de schimb de experienţă pe teme de organizare comunitară şi advocacy din SUA din 4 ţări (Albaria, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia), vom explora diversitatea subiectelor de advocacy, care contribuie la schimbare pozitivă în societate, pentru comunităţi mai mai deschise, mai tolerante şi cu voci mai puternice în faţa autorităţilor publice.

Atelierele vor fi susţinute de mentori români şi americani cu experienţă îndelungată în campanii de advocacy. Câteva dintre subiectele de pe agenda reuniunii: campanii de advocacy pe teme de justiţie socială, organizare comunitară la nivelul cartierelor, advocacy în mediul rural, organizare politică, arta în campaniile de advocacy pe teme de justiţie socială, tehnologia – instrument pentru creşterea implicării civice în comunitate.

Foto ştire: FB GLC Teach Democracy