Dăm startul perioadei de înscrieri pentru Programul de schimb de experienţă în advocacy şi organizare comunitară!

CeRe, alături de WSOS Great Lakes Consortium, caută persoane care lucrează de cel puțin 2 ani cu grupuri minoritare și/sau din mediul rural, dornice să aprofundeze organizarea comunitară printr-un fellowship de 6 săptămâni în Statele Unite ale Americii, în perioada 2 octombrie- 16 noiembrie 2019.

Încurajăm în mod special, dar nu numai, persoane din grupuri informale sau organizații care lucrează cu persoane cu dizabilități, LGBTQI, romi, femei, persoane fără adăpost sau aflate în sărăcie, muncitori, tineri sau vârstnici.

Nu este neapărat să aveți experiență în organizare comunitară, deși dacă aveți nu strică. Știm că unii dintre voi faceți activism, dezvoltare comunitară, advocacy sau servicii sociale și toate aceste experiențe sunt binevenite. Ce ne interesează cel mai mult este să lucrați deja într-o comunitate, să aveți o relație dezvoltată cu membrii acelei comunități, să fi explorat deja (indiferent de rezultat) sau să doriți să explorați metode (mai) participative de advocacy și organizare comunitară. Pentru a înțelege mai bine perspectiva de organizare comunitară vă invităm să explorați siteul ECON. 

Pentru a aplica este nevoie să parcurgeți următorii pași:

  1. Intrați pe pagina programului pentru a citi anunțul în întregime, incluzând obiectivele, etapele și criteriile de selecție. E important să vă asigurați că acest program este potrivit pentru voi înainte de a aplica. Dacă aveți întrebări vă rugăm să ne scrieți la vera@ce-re.ro și dani@ce-re.ro.
  2. Dacă vă potriviți cu profilul persoanei descrise în apel, înregistrați-vă pe platformă completând formularul de pre-înregistrare din josul paginii
  3. Abia după ce aveți pre-înregistrarea făcută, completați formularul de aplicație pentru fellowship. Formularul poate fi salvat şi apoi să reveniţi la el de câte ori e nevoie înainte de a da submit. Termenul limită e 15 aprilie, însă vă recomandăm să nu lăsați aplicația pe ultima zi.
  4. Trimiteți un eseu de maxim două pagini, în engleză, la vera@ce-re.ro și dani@ce-re.ro , despre de ce și în ce fel lucrați cu comunități minoritare și/sau rurale. Vă rugăm să includeți ce experiențe de lucru la firul ierbii aveți în acele comunități, cât și reușitele de până acum.

Termenul final pentru transmiterea aplicaţiilor este 15 Aprilie 2019.

Pentru a putea fi luată în considerare aplicația scrisă este nevoie să participați pe 11 mai la workshop-ul de introducere în organizare comunitară și interviurile față în față pentru a ne cunoaște mai bine. La această întâlnire vom intra și în detalii cu privire la etapele programului și vom putea răspunde la întrebările voastre.

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică derulează acest program în România pentru al VIII-lea an, în cadrul programului GLC Teach Democracy, finanţat de Departamentul de Stat American.

 

Pentru informaţii suplimentare:

Vera Turcanu- vera@ce-re.ro

Dani Prisacariu – dani@ce-re.ro