Împreună cu colegii noştri organizatori comunitari din 10 oraşe de la malul Dunării şi Mai Mult Verde suntem parte din proiectul “Cu Apele Curate”. Campania pentru prevenirea poluării cu plastic, alături de demersurile noastre de a crea grupuri de iniţiativă locale, este sprijinită financiar de Lidl România.
Poluarea cu filtre de ţigări este una dintre problemele grave pentru mediul înconjurător, în special pe perioada verii, când plajele şi spaţiile verzi devin locurile favorite pentru recreere. Colegii noştri de la Turgu Măgurele vor organiza pe 29 iunie o acţiune de informare despre importanţa reducerii poluării cu plastic, iar în cadrul unui eveniment comunitar vor oferi fumătorilor scrumiere de buzunar.
În urma mai multor demersuri de advocacy adresate primăriei, grupul civic a reuşit să convingă administraţia locală să monteze pubele pe plaja de la Islaz.
Pe plaja de la Gostinu şi în parcul din Giurgiu vor fi prezente 3 echipe, care le vor prezenta localnicilor şi turiştilor informaţii despre efectele negative ale poluării cu plastic şi filtre de ţigară. De asemenea, va avea loc o discuţie cu comunitatea, păstrând distanța socială, pentru a identifica şi alte nevoi, care aşteaptă rezolvare din partea administraţiei locale.
La Brăila , grupul civic a lansat comunităţii locale o provocare online. Cei care vor accepta sarcina de a curăţa un anumit perimetru de plajă şi vor posta poze cu sacii de deşeuri adunate, vor participa la un concurs cu premii. Totodată, grupul de iniţiativă de la Brăila a făcut demersuri către primărie şi Romsilva, pentru montarea unor pubele şi a două panouri informative în zona din apropierea plajei.
În Parcul Central din Călăraşi, grupul civic va organiza un eveniment pentru copii, pe tema “Poveştilor Dunărene”.
La Cernavodă , Dunărea va fi sărbătorită în cadrul unui concurs online cu premii, unde participanţii vor fi invitaţi să posteze fotografii cu mâncăruri specifice zonei, dar şi amintiri/experienţe legate de Dunăre
Grupul de iniţiativă de la Olteniţa va realiza o harta interactivă a zonelor cu deşeuri din oraş. De asemenea, vor desfăşura si o acţiune de informare in parc, referitoare la filtrele de ţigară aruncate pe jos. Ulterior, harta cu strazile pe care s-au identificat deşeuri va fi trimisă şi către primărie, pentru a îmbunătăți servciile de salubrizare în respectivele zone.