Cetăţenii din grupul de inițiativă Lacul Tei au organizat o serie de activităţi care au avut ca principal scop identificarea de probleme cu care se confruntă locuitorii din acest cartier şi atragerea de noi membri în grup.

Pe 1 iunie, expoziţia de fotografia “Istorie şi Traditie în Lacul Tei”, expoziţie ce și-a propus să ofere comunităţilor din Lacul Tei o imagine a trecutului său, a fost re-itinerată în Parcul Circului. În cadrul evenimentului a avut loc şi o consultare a cetăţenilor cu privire la problemele cu care se confruntă în cartier: paza din parc – nivel de angajament scăzut, lipsa locurilor de parcare, introducerea străzilor cu sens unic.

Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei a câştigat premiul 1 la secţiunea „Proiecte şi campanii de voluntariat” la Gala Societăţii Civile 2014 cu proiectul “Locuitorii Cartierului Lacul Tei lupta pentru Parcul Circului”. Cetăţenii din grup au fost prezenţi în număr mare la Gală. Mai multe detalii despre proiect găsiţi aici.

Pe 19 iunie cetățenii din grupul Lacul Tei au organizat o Cafenea Publică unde au fost abordate mai multe teme. Rezultatele întâlnirii au fost trimise către autorităţile locale. Documentul cu concluziile evenimentului îl găsiţi aici.