În numele Foodwaste Romania şi a organizaţiilor susţinătoare:
În scurt timp urmează să primiți pe agenda plenului Camerei Deputaților Proiectul de lege PL– x – 573/2017 pentru modificarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.
Atragem atenția asupra faptul că textul proiectului de lege, așa cum a rezultat din lucrările Comisiei pentru agricultură nu va avea niciun impact pozitiv asupra reducerii risipei alimentare, în schimb va face imposibilă funcționarea magazinelor sociale.
Proiectul de lege nu impune niciun fel de obligații companiilor din industria alimentară, propunând un set de măsuri facultative, care ar fi putut fi aplicate și până acum. În schimb, proiectul interzice re-vânzarea produselor donate, inclusiv de către magazine sociale – magazine non-profit care servesc persoane aflate în situații de vulnerabilitate care pot cumpăra, în limite bine stabilite, produse la prețuri neseminificativ de mici (de obicei 10% – 20% din valoarea reală a produselor). Transferul de alimente către astfel de magazine este numai o posibilitate pentru care o companie poate opta, alături de transferul alimentelor către organizații neguvernamentale sau servicii sociale publice sau private care oferă produsele gratuit către beneficiari finali.
Prin această scrisoare, facem apel la dumneavoastră pentru amendarea în plen a proiectului de lege prin:
- Introducerea obligației operatorilor din industria alimentară de a lua măsuri pentru reducerea risipei de hrană (art. 2, alin 1 – înlocuirea lui “pot” cu “trebuie”.
- Introducerea unei excepții de la interzicerea comercializării alimentelor primite ca donație pentru magazinele sociale (organizate de asociații și fundații) și întreprinderi sociale. (art. 3).
Pentru o bună înțelegere a ce înseamnă un magazin social, și a impactului pe care îl are atât în domeniul reducerii sărăciei, cât și al diminuării risipei de hrană vă invităm să vizitați Asociația Somaro – Magazinul Social, aflat în Bucuresti, Str. Luncani, nr.5 (Piata Matache) si Sibiu, Str. Electricienilor FN. De aici (încă) se aprovizionează 819 de familii din București si Sibiu, aflate în evidența Direcției Generale de Asistență Socială si Protectia Copiilor Sectorul 1 sau Direcția de Asistență Socială Sibiu. Veți putea să constatați că astfel de unități nu pot să reprezinte o concurență neloială pentru operatorii din industria alimentară, așa cum aceștia susțin. Astfel de magazine există peste tot în Europa și sunt văzute ca o soluție alternative, pe lângă băncile de alimente sau serviciile de hrană oferite gratuit. Faptul că în magazinele sociale produsele sunt vândute, asigură persoanelor aflate în sărăcie posibilitatea de a alege produsele pe care le doresc și mica demnitate a calității de “client”. În plus, veniturile obținute din vânzare, asigură măcar parțial, funcționarea magazinului.
În final, aducem aminte că:
- 38,8% din populația României este expusă riscului de sărăcie sau excludere socială – a doua cea mai mare pondere din UE
- 23,8% din totalul populației României sunt persoane afectate de privațiuni materiale severe
- 18,9% dintre angajați sunt expuși riscului de sărăcie.
(Eurostat)
O lege care este facultativă pentru companii și în același timp interzice un serviciu social nu poate să ne ajute România nici cu indicatorii legați de sărăcie, nici cu reducerea cantităților de alimente care sunt, în fiecare zi, arse sau aruncate la gropile de gunoi.
UPDATE: vezi lista completă a persoanelor şi organizaţiilor care au semnat scrisoarea adresată deputaţilor.