Ziua romilor este aniversată, anul acesta, în condiții speciale. Toți cetățenii României sunt expuși unor condiții cu totul ieșite din comun. Toți cetățenii României sunt expuși stresului provocat de pandemia COVID -19, un stres la care, pentru concetățenii romi, se adaugă: discriminarea, sărăcia extremă, discursul instigator la ură.

Mai mult, unele situații semnalate în câteva comunități avertizează asupra unui risc suplimentar la care sunt expuși romii: acela de a fi suspectați a fi vehicul de contaminare cu Coronavirusul și, în consecință, de a fi ținta unor agresiuni suplimentare.

În mai multe localități au fost semnalate acțiuni ale autorităților îndreptate împotriva unor comunități sărace, prezentate ca fiind comunități de romi (Țăndărei, Ponorâta / Tg. Lăpuș, Liteni / Suceava, Bujoreni/Vâlcea, Vama Cenad/ Timiș, Teliu și Tărlungeni, Brașov, Lerești/ Argeș, Moinești/ Bacău, Căzănești/ Ialomița). În toate cazurile, locuitorii din aceste comunități sunt acuzați că nu respectă măsurile de izolare la domiciliu și devin un pericol public. Au fost luate măsuri de intimidare sau chiar de interzicere a unor drepturi, în principal dreptul la liberă circulație. Prezentarea cazurilor în mass-media cu accent pe presupusa apartenență etnică a locuitorilor contribuie direct la creșterea intoleranței generale la adresa romilor și poate avea impact pe termen lung.

O ilustrare este solicitarea pe care primarul orașului Târgu Lăpuș (Maramureș) a adresat-o Poliției de a nu permite accesul oamenilor din satul vecin, Ponorâta. Argumentele folosite de primar sunt un exemplu de manifestare a rasismului, suspiciunile formulate fiind folosite pentru a stigmatiza și afecta o întreagă comunitate.

Cerem autorităților publice locale să înțeleagă că această perioadă poate fi parcursă cu bine doar prin solidaritate și prin respectarea principiilor demnității umane și a drepturilor omului.

Solicităm, de asemenea, jurnaliștilor să folosească un discurs responsabil atunci când se face referire la reprezentanți ai acestei etnii. În perioada de urgență națională, cu grave probleme sociale și economice, mulți dintre noi caută vinovați și supape de manifestare a panicii. Jurnaliștii nu sunt scutiți de aceste tendințe, de aceea este crucial, în aceste momente, să fie mai atenți decât de obicei la stereotipurile pe le-au interiorizat și să verifice suplimentar dacă acestea le influențează materialele de presă produse. Doar jurnalismul responsabil poate împiedica alimentarea unor tensiuni și a stigmei la adresa reprezentanților etniei rome.

Cerem, totodată, sprijinul instituțiilor publice pentru a lua în considerare nevoile uneia dintre cele mai vulnerabile comunități din România. Considerăm că sprijinul instituțiilor statului, trebuie să fie și în sprijinul persoanelor afectate puternic financiar în această perioadă. Pentru multe comunități de romi din România accesul la serviciile medicale, la hrană sau la apă era dificil încă înainte de izbucnirea pandemiei. Numeroși copii romi nu reușeau să meargă la școală chiar înainte de a fi cu totul excluși prin mutarea educației în mediul online. În condițiile în care reprezentanții autorităților publice locale nu dispun de bugete suficiente pentru a face față nevoilor de asistență socială ori sunt animați de atitudini ostile, rasiste, față de comunitatea romilor, considerăm că este necesară implicarea autorităților publice centrale pentru a sprijini aceste comunități altfel decât prin trimiterea armatei acolo.

De asemenea, solicităm autorităților centrale și locale să depună eforturi suplimentare pentru ca informațiile oficiale legate de pandemia COVID-19 și de măsurile care se impun pentru limitarea răspândirii acesteia să fie făcute accesibile și persoanelor care nu au acces la mijloace de comunicare în masă, nu au conexiune la internet sau sunt afectate de analfabetism. Aceste situații sunt nepermis de des întâlnite în comunitățile sărace din România, multe dintre ele, comunități de romi.

Semnatari:

ActiveWatch
Asociația Miliția Spirituală
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
Centrul pentru Inovare Publică
Andrei Tiut
Asociația MozaiQ LGBT
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Asociația CIVICA
Funky Citizens
Centrul FILIA