București, al cui ești?
„Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”.
La finalul celui de-al doilea an de mandat, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică și ActiveWatch au realizat raportul Jumătate de mandat dă cu virgulă, o analiză cu privire la agenda Consiliului General al Municipiului București, a respectării principiilor transparenței și participării publice în procesul decizional și a respectării angajamentelor electorale ale actualului primar general și ale majorității din Consiliul General, în perioada octombrie 2021 – octombrie 2022.
Anul acesta, în premieră, grupurile Floreasca Civică și GIC Lacul Tei lansează raportul Dezbateri liniștite, voturi unite unde analizează activitatea primarului Sectorului 2 și a Consiliului Local Sector 2, precum și respectarea Pactului pentru Floreasca (document asumat de actualul primar în campania electorală), folosind o metodologie asemănătoare cu cea a raportului asupra activității de la Primăria Municipiului București.
Ambele rapoarte consemnează o serie de îmbunătățiri în activitatea instituțiilor monitorizate, dar și neajunsuri care, în opinia noastră, pot și trebuie să fie remediate pentru a asigura un cadru optim în care cetățenii să fie implicați în decizia publică. Fiecare dintre cele două rapoarte conține recomandări tocmai pentru a facilita acest proces de comunicare și implicare constantă a comunității.
Concluziile raportului cu privire la activitatea primarului și Consiliului Local Sector 2:
- Website-ul oficial al Primăriei Sector 2 este departe de a fi accesibil(izat) și intuitiv cu cetățenii, iar navigarea și identificarea informațiilor importante pentru comunitate necesită mult efort inutil;
- Dezbaterile dintre consilieri sunt aproape inexistente, privând comunitatea locală de explicații cu privire la oportunitatea unor proiecte;
- Există o disponibilitate mai mare decât în cazul fostelor conduceri ale Primăriei Sectorului 2 cu privire la dialogul cu cetățenii. Cu toate acestea, în lipsa unui site prietenos și a unor dezbateri autentice în cadrul Consiliului Local, este posibil ca această disponibilitate să nu fie una bazată pe eforturi consistente ale primăriei de a informa și implica cetățenii în luarea deciziilor;
- În ciuda angajamentelor luate de actualul primar, prin semnarea Pactului pentru Floreasca, de a evalua corect angajații din primărie și de a sancționa eventuale derapaje ale acestora, comunitatea nu a identificat niciun efort în acest sens;
- În ciuda discuțiilor cu comunitatea pe anumite teme, primarul și Consiliul Local Sector 2 nu integrează feedback-ul primit.
Concluziile raportului cu privire la activitatea primarului general și a Consiliului General al Municipiului București:
- Deși au existat demersuri de îmbunătățire a transparenței instituției, problema dezbaterii publice a proiectelor de acte normative rămâne nerezolvată de mai bine de zece ani. În perioada monitorizată, doar 3,23% dintre proiectele de acte normative au fost în dezbatere publică;
- Bugetul capitalei rămâne un domeniu tehnic, aproape exclusiv dedicat experților din domeniul finanțelor. Nu a existat nici anul acesta un minim efort de a explica modul în care arată bugetul propus sau rectificările bugetare (aproape lunare) sau de a implica bucureștenii, prin dezbaterea bugetului. În lipsa acestor informații, comunitatea nu poate participa la deciziile cu privire la modul în care fondurile publice să fie cheltuite în București sau să prioritizeze investițiile propuse de conducerea instituției;
- Bugetarea participativă a fost, din nou, un eșec. Printre recomandările pe care le facem administrației publice locale este să renunțe la acest program și să îl readucă în comunitate doar după ce studiază modelele funcționale din alte state;
- Agenda socială a municipalității a fost aproape inexistentă în discuțiile din Consiliul General; actualul primar nu a reușit nici măcar să finalizeze proiectul de locuințe sociale, din zona Prelungirea Ghencea, început de fosta administrație;
- Cu privire la implementarea și respectarea promisiunilor electorale, la parte dintre ele municipalitatea deja a renunțat, pentru că nu sunt de competența acestei instituții – cum ar fi, de exemplu, programul școală după școală, promis în campania electorală. Alte promisiuni, în schimb, sunt abia în fază incipientă.
Rapoartele sunt disponibile online: pentru raportul Jumătate de mandat dă cu virgulă, click aici; pentru raportul Dezbateri liniștite, voturi unite, click aici.
De asemenea, ca în fiecare an, vă punem la dispoziție și baza de date pentru proiectele de pe ordinea de zi a ședințelor de Consiliu General al Municipiului București (aici).
Proiect derulat de:
Proiect derulat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică în parteneriat cu ActiveWatch, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
*CeRe sprijină grupuri și organizații indiferent de cauzele lor. Nu vom susține însă cauze care contravin valorilor noastre: diversitate, echitate, egalitate, curaj, solidaritate, încredere, democrație participativă