Reminder: Democrația trebuie apărată în fiecare zi, nu doar la alegeri
Anul acesta CeRe a împlinit 18 ani. Pare că în loc de o petrecere așezată de majorat, am aterizat brusc la un teatru al absurdului. Din eșecul clasei politice de a răspunde nevoilor societății s-au născut multe personaje, care mai de care călare pe câte un cal alb, care recită asurzitor cântece patriotice și se grăbesc să tragă cortina peste democrație.
Ne-am petrecut cei 18 ani alături de mulți dintre voi, de sute de persoane, grupuri civice și comunități cu care împărtășim aceleași valori. În timp ce suntem bulversați de valul de extremism și autocrație, suntem siguri că nu vor putea dispărea peste noapte toate eforturile civice individuale și colective, care ne-au modelat lumea din jur, în spiritul valorilor pe care le împărtășim: protejarea democrației, respectul pentru drepturile cetățenilor și pentru drepturile fundamentale sau solidaritatea pentru cele mai vulnerabile și mai stigmatizate comunități din societate.
2025 va fi un an dificil, în care România va plăti pentru corupția, incompetența și nepăsarea partidelor tradiționale care au generat valul de simpatie pentru populism și politici ultraconservatoare. Acum însă, e vremea să ne uităm puțin în urmă și să vedem cum putem face împreună să ne fie bine ca societate, cum ne putem implica să nu pierdem ce avem și, mai ales, să aflăm de unde ne putem lua doze de energie și optimism pentru comunitățile în care trăim.
La final de an, venim în inboxul vostru cu știri despre cetățeni care își iau zi de zi puterea înapoi, prin implicarea lor în decizii publice care îi privesc direct. Vă arătăm subiectele oamenilor pe care i-am susținut anul acesta prin programul de mentorat pe teme de organizare comunitară și advocacy. Vă spunem poveștile care ne-au inspirat la Gala Premiilor Participării Publice din acest an. Mai picurăm și câte ceva despre luptele noastre de a apăra spațiul civic și democrația.
Credem cu tărie că cetățenii și organizațiile neguvernamentale sunt parte importantă din soluțiile pentru a schimba problemele pregnante cu care se confruntă comunitățile. Oamenii pe care îi susținem micșorează prăpastia dintre cetățeni și autorități. Pentru că prin participare publică reușim să rezolvăm multe, este esențial să trăim într-un stat democratic.
Prin programul PROTEUS, cofinanțat de Uniunea Europeană, am crescut anul acesta capacitatea de participare publică (prin mentorat, training și suport financiar) pentru 21 de grupuri de inițiativă și organizații. Subiectele lor reprezintă o mulțime de probleme care ar trebui să-și găsească loc pe agenda politicienilor.
Luptele grupurilor pe care le sprijinim vorbesc despre puterea comunității de a aduce schimbarea acolo unde autoritățile se încăpățânează să ignore.
- Accesul elevilor din mediul rural la educație
- Protejarea mediului natural și comunități mai puternice în relație cu administrația publică
Ce îi motivează pe oamenii din grupuri să se implice și ce îi ajută să obțină succesul în demersurile lor?
„În general oamenii fac lucruri pentru copiii lor, vor să fie un exemplu pentru copiii lor. Noi în grupurile acestea avem fie mămici tinere care au copii mici și doresc să le ofere lor un viitor mai bun și un exemplu, fie persoane care lucrează în domeniul educației care lucrează cu tineri, cu adolescenți și care vor să insufle niște valori, vor să lase ceva în urma lor, în comunitățile acestea. Când motivația este înaltă, adică ei vor lucruri pentru binele comunității, o îmbunătățire, vor pentru alții, rămâne pe termen lung.” Din INTERVIUL cu colega noastră Raluca Boișteanu.
Înlăturarea discriminării și a stigmei la adresa comunităților romeAcces la educație și oportunități pentru ca tinerele femei rome să ducă o viață sănătoasă și independentă |
„Piesa noastră de teatru abordează abandonul școlar și ne motivează implicarea fetelor și energia lor, dar la școală intervin multe probleme. Personalul școlii nu le vede așa cum le vedem noi. Nu caută să le cunoască, zic că ele oricum se mărită. Și noi asta vrem, să motivăm, că și pe noi ne-a motivat cineva.” (Lizuca) |
Care sunt cel mai des exprimate nevoi de către grupuri pentru care au nevoie de sprijin în programul de mentorat?
„Implicarea comunității, indiferent care este aceasta, este nevoia cea mai stringentă și cea mai greu de satisfăcut, necesită cea mai multă muncă și dedicare. Pentru a construi legături puternice cu comunitatea, de altfel cea mai grea sarcină după părerea mea, grupurile mentorate trebuie să învețe să asculte oamenii, să negocieze, să organizeze întâlniri adaptate unor nevoi diverse și să aleagă campanii care să aducă oamenii împreună, nu să îi dezbine.” Din INTERVIUL cu colega noastră Elisabeta Toma
- Dezvoltare durabilă și mai multă grijă pentru patrimoniu, oameni și natură
- Informarea și conștientizarea privind problemele de sănătate mintală cu care se confruntă persoanele LGBTQ.
- Promovarea și dezvoltarea potențialului tinerilor prin proiecte și activități adaptate nevoilor lor de formare
- Implicarea tinerilor în a aduce pe agenda administrației publice problemele comunității
- Acces la locuire și educație pentru comunitățile rome care trăiesc în sărăcie
“Nu sunt leproși, ci copii. Spun asta pentru a mia oară, văzând că sunt separați și de școala de la marginea orașului printr-un gard, astfel încât să nu se întâlnească și să nu-și facă prieteni în timpul pauzei. Am spus, copii.” Csata Orsolya, Asociația Right
“În general, oamenii au motivații diferite – unii se implică pentru că vor să rezolve o problemă care îi afectează personal, alții se implică pentru că vor să îndrepte o nedreptate, alții pentru că vor pur și simplu să contribuie la schimbare, vor binele comunității, alții pentru că vor să învețe, sau vor să crească personal.” Din INTERVIUL cu colega noastră Oana Preda. |
- Spații pentru activități în comunitate destinate tinerilor
- Accesibilizarea spațiilor publice pentru persoane cu dizabilități
- Oportunități de învățare pentru tineri, precum Jurnalismul Identitar, o metodă de a scrie despre comunitatea lor
- Spațiu digital care sa devină o alternativă la media locală și care să reflecte vocea comunității
Programul nostru de mentorat PROTEUS continuă și în 2025. Vezi detalii despre cine sunt grupurile și organizațiile pe care le susținem AICI
În programul “Cu Apele Curate” am contribuit timp de 6 ani, prin parteneriatul cu Asociația Mai Mult Verde, la formarea unor grupuri de inițiativă locală în 10 orașe de pe malurile Dunării. Anul acesta am pus umărul la formarea Rețelei comunitare “Cu Apele Curate”
Rețeaua comunitară „Cu Apele Curate” a reunit în acest an 18 organizații și organizatori de pe malurile Dunării și afluenților, implicând peste 1000 de voluntari în activități de protecție a mediului. Acțiunile au inclus cartarea zonelor cu deșeuri și organizarea a 18 evenimente comunitare. Colega noastră Raluca Boișteanu a sprijinit rețeaua organizatorilor comunitari prin sesiuni de mentorat și prin atelierele despre mobilizarea comunității și dialogul cu decidenții pe care le-a susținut.
Am fost prezenți și mesele rotunde cu autoritățile locale, dar și la acțiunile de conștientizare din diversele comunități. A fost frumos și la #DanubeTalks din cadrul Festivalului Dunării de la Sulina, locul unde am povestit participanților la eveniment despre importanța implicării civice.
Burse pentru organizare comunitară
În 2024 am reușit să susținem 14 oameni extraordinari care transformă zi de zi comunitățile lor în bine. Știm cât de singuri și cât de lipsiți de susținere se simt uneori, în luptele lor, activiștii, organizatorii comunitari și liderii din comunități. De aceea, am acordat 14 burse persoanelor care au demonstrat că atunci când nu mai pot, mai pot încă puțin civism, mai pot încă puțin să se lupte pentru comunitățile lor.
Programul de învățare și schimb de experiență in SUA – Professional Fellowship Program în 2024
Pentru cei mai mulți dintre noi învățarea nu se termină niciodată. Prin Programul de schimb de experiență și invățare, susținut de Departamentul de Stat din SUA, în 2024 doi experți în organizare comunitară au avut posibilitatea să experimenteze munca de advocacy la firul ierbii în SUA, in San Francisco și Boise (Idaho).
Alți 6 experți în advocacy și organizare comunitară a fost selectați pentru a urma cursurile online ale Programului de Fellowship, urmând ca în 2025 cel puțin 4 dintre aceștia să aibă oportunitatea de a face un internship la o organizație din SUA.
Starea Democrației în 2024
Așa cum am făcut în ultimii ani, alături de Coaliția ONGuri pentru cetățean, am ținut socoteala derapajelor de la principiile democrației și am încercat să apărăm spațiul civic pentru organizații și cetățeni. Bună parte din derapaje au fost legate de multiplele runde de alegeri din 2024, începând cu discuțiile legate de comasarea alegerilor, continuând cueliminarea din cursă a unui candidat într-o manieră pe care am considerat-o inacceptabilă într-o democrație și terminând cu anularea alegerilor prezidențiale după ce România era să ajungă pe mâna unui Președinte cu convingeri care ar fi scos România de pe harta țărilor în care democrația, drepturile și libertățile înseamnă ceva.
Dar nu numai alegerile au dat imaginea “stării democrației” în 2024.
Un alt subiect despre care ne-am străduit să atragem atenția a fost numărul din ce în ce mai mare de procese strategice împotriva participării publice (SLAPP). Am sprijinit direct cetățeni și organizații victime ale SLAPP și, alături de colegi din societatea civilă, am militat pentru transpunerea Directivei Europene Anti-SLAPP și pentru extinderea protecției la cazurile naționale (Directiva Europeană are în vedere numai litigiile trans-frontaliere).
Despre toate demersurile coaliției puteți citi pe www.stareademocrației.ro.
Pe baza tuturor informațiilor colectate de noi în 2024, urmează să solicităm partidelor parlamentare măsuri legislative care să crească calitatea democrației și a spațiului civic în România, fie că vorbim despre Legea Adunărilor Publice, Legea Accesului la Informații de Interes Public, Legea Transparenței Decizionale sau altele de pe agenda noastră.
Dacă vrei să primești știri despre demersurile noastre de apărare a spațiului civic, abonează-te la Newsletterul dedicat.
Gala Premiilor Participării Publice: Un Breaking News civic mai necesar ca oricând
Ultimii ani ne arată că democrația din România se află în declin, cu tendințe autoritare crescute și cu din ce în ce mai dese derapaje de la principiile democratice. Cetățenii și ONG-urile se confruntă cu provocări precum obstrucționarea accesului la informații publice, intimidarea prin acțiuni în instanță împotriva participării publice și o generală dezamăgire față de clasa politică, după ani de crize, de la pandemia COVID-19, până în prezent. Acest climat i-a determinat pe mulți cetățeni să-și prioritizeze provocările personale, în detrimentul implicării în comunitate. A rezultat o oboseală civică și o speranță scăzută în fața unor știri negative omniprezente.
Prin organizarea Galei Premiilor Participării Publice abordăm acest context din perspectiva prezentării către un public cât mai larg exemple care demonstrează impactul pozitiv și concret al implicării civice în comunități. Credem că exemplele de povești civice precum cele pe care le premiem la Gală au puterea să revitalizeze activismul civic și să promoveze speranța și încrederea în procesele democratice.
Poate că vei găsi printre subiectele pentru care luptă premianții Galei și temele tale de interes. Te invităm să-ți iei doza de inspirație civică din ZIARUL Galei sau să arunci un ochi pe filmulețul evenimentului și galeria foto, să vezi cum a fost.
Munca noastră, toată, are sens într-un stat democratic. Este necesar ca vocile cetățenilor să fie cât mai mult auzite și respectate de către autoritățile publice. Știm că acest mesaj și-ar fi găsit cel mai bine rostul după primul paragraf al acestui Newsletter, dat fiind contextul halucinant social și politic actual. Da, știm și ne zice și lumea “O să aveți și mai multă treabă”. Nu e ușor. Avem nevoie de cât mai multă susținere financiară.
În anul 2025, pe lângă continuarea susținerii comunităților care vor să facă o schimbare, ne pregătim să lansăm o Scoală online de organizare comunitară și advocacy si o Rețea de organizatori comunitari.
Ne poți susține activitatea cu o donație recurentă de 5 euro, cu un SMS, la numărul 8835, cu textul PARTICIPARE
Vă mulțumim vouă, oamenilor și organizațiilor cu care am avut bucuria să colaborăm în 2024. Mulțumiri și Partenerilor & Sponsorilor, pentru că fără voi misiunea noastră ar fi mult mai greu posibilă.
Sărbători cu bine!